miercuri, 28 iunie 2017

Cumpără-ți biletele de avion și petrece o vacanță de vis în Glasgow!

Cu o populație de 1,749,154 de locuitori, Glasgow este cel mai mare oraș din Scoția. Aflându-se în sud-estul Scoției, clima este tipică regiunii acesteia sau a Angliei, fiind influențată de curenții estuarului Clyde și de curenții Golfului care încălzesc regiunea. Temperatura de aici este mai ridicată decât în restul țării deoarece orașul este protejat de colinele Văii Clyde. Aici vei observa un fenomen nou și anume trecerea bruscă de la furtună la un val de căldură.
            Vizitarea orașului ar trebui să o faceți începând din Piața Sf. George care se află în centru. Alte obiective turistice ar putea fi:  Centrul de Artă Contemporană, Teatrul Regal, Biblioteca Publică și Academia Regală de Muzică şi Film. Dacă tot ai ajuns aici ar fi bine să dai o fugă și pe la galeriile de artă deoarece tot timpul există evenimente culturale și expoziții.
            Datorită muzeelor, monumentelor și a concertelor sale, încă din anul 1990 a fost numit Oraș European al Culturii. Chiar Universitatea din Glasgow este un important obiectiv turistic. Aceasta este printre cele mai vechi instituții de învățământ ce se află în Scoția, având peste 6.000 de angajați. Chiar de curând, campusul studențesc a fost votat ca fiind cel mai bun din Scoția, unde vei găsi Muzeul de Zoologie cu expoziții de animale din regat.
            În ceea ce privește mâncarea, aceasta se bazează pe ingrediente naturale și anume pește, carne de vânat, vită, oaie, multe brânzeturi și lactate și puține legume. Cea mai renumită mâncare de aici este Haggis, o tocătură din ficat, inimă și plămâni de oaie ce sunt amestecate cu condimente și ceapă. Acest amestec este introdus într-un stomac de oaie și apoi este ținut 3 ore la cuptor la foc mic și în sos propriu. Această mâncare era favorita războinicilor scoțieni.

            Vizitează un oraș plin de istorie și achiziționează-ți biletele de avion cât mai repede!

sâmbătă, 10 iunie 2017

Tot mai multe firme apeleaza la monitorizarea prin gps

Siguranta celor dragi si a bunurilor a reprezentat intotdeauna o preocupare pentru cele mai multe persoane, iar astazi au ocazia de a scapa de aceasta grija, totul cu ajutorul dispozitivelor adecvate. Oricine isi permite sa apeleze la monitorizare GPS cu iUni, intrucat preturile sunt accesibile pentru toate buzunarele, iar optiunile sunt suficient de variate pentru a indeplini nevoile si preferintele oricui.

Diferite avantaje

Un astfel de dispozitiv este de dimensiuni modeste, motiv pentru care este foarte discret si poate fi tinut la chei, pe post de breloc sau asezat in orice punct al casei. De asemenea, se conecteaza imediat la sateliti si nici nu necesita inserarea unei cartele GSM, astfel incat poate fi folosit in diferite conditii, precum in excursii, expeditii si nu numai. Mai mult, un astfel de gadget de monitorizare GPS cu iUni este potrivit si pentru a autoturisme, astfel ca oricand se poate salva locatia masinii, pentru a gasi cel mai scurt drum inapoi.

Specificatii


Sunt 51 de canale de capturare si 14 de urmarire, in timp ce dimensiunea display-ului, cu toate ca este modesta, poate fi foarte folositoare intrucat pot fi accesate cu usurinta toate functiile. Cu o greutate de numai 40 de grame, cu bateria inclusa, un astfel de gadget poate fi amplasat intr-o multime de locuri. Autonomia este de circa 6 ore, insa daca este conectat in permanenta la priza, acesta va functiona non stop.

 De asemenea, se poate folosi si in conditii mai dificile, de pana la 75 de grade sau -20 de grade, fie intr-un mediu cu umiditate de pana la 80%. Nu in ultimul rand, este afisata latitudinea si longitudinea, se capteaza viteza, distanta si altitudinea, alaturi de timpul efectuat. Asadar, poate fi foarte simplu sa fie monitorizati copiii, batranii, animalele de companie, dar si bunuri precum masini, motociclete sau biciclete.